Sunday, July 7, 2013

TRR2013 etapa8 Conacul Ursului - Oestii Pamanteni

Astazi se poate rezuma simplu: Nu pot sa dorm mai deloc peste noapte, ma trezesc cu fatza umflata si muschii blocati, alerg cu dureri de genunchi stang si laba piciorului dreapta, nu prea mai pot sa ma alimentez si termin etapa de 52 de kilometri cu mare bucurie ca s-a mai dus o zi.
Asta a fost jumatatea goala.
Sa o vedem si pe cea plina:
De la Conacul Ursului - pe care il recomand inca o data pentru ospitalitate si calitatea mancarii si a serviciilor - drumul ce continua de-a lungul Paraului Caprei este deosebit de linistit pentru aceasta zi de duminica.
Se aud brazii cum fosnesc si vuietul apei adunata din zeci de izvoare si paraiase, si impreuna cu John si Daniel avem impresia ca suntem detasati de timp si spatiu. Folosim drumul din dreapta lacului de la Vidraru pentru ca este mai scurt pentru noi, alergatorii, dar mai ales pentru ca este ne-asfaltat si picioarele noaste au nevoie de un respiro.
In cei aproximativ 20 de kilometri pana la Barajul de la Vidraru intalnim doar vreo doua masini, asa ca ne tiuie urechile de atata liniste si ochii de plang de bucurie (sau este doar efectul curentului de aer de la lac).
Barajul ne impresioneaza, asa ca ne oprim putin din alergare sa facem niste poze. In parcarea de la Cetatea Poenari, Daniel isi incheie partea lui de TRR 2013 (aproximativ 440km). Cu parere de rau, ne luam ramas bun  de la el si de la echipa lui de suport: Tudor - baiatul lui, si Dl. Gheorghe (Gigi)- tatal lui. Au fost extraordinari.
Eu si John continuam cei cativa kilometri ramasi pana in Oestii Pamanteni unde vom dormi in seara aceasta.
Cu cativa kilometri inainte de sosire, printre multele masini care trec pe langa noi vad cu coada ochiului un Golf alb ce venea dinspre Curtea de Arges cu un numar de inmatriculare care-mi pare cunoscut.
Si, exact cand ne felicitam pentru terminarea etapei apare colegul meu de serviciu: Cristi C. care astfel imi procura a doua mare surpriza placuta din acest TRR (cealalta fiind aparitia Dlui. Marian C la Sighet). Strangeri de mana, pupaturi, poze, multa bucurie sa te intalnesti cu cineva care a batut atata drum pana aici doar ca sa te vada si se te incurajeze.
Mai tarziu aveam sa aflu ca si alti colegi de servici au fost in zona, dar nu au reusit sa ne gaseasca. Multumiri tuturor!

(Si iata cum am demonstrat ca doua jumatati nu sunt egale. Cel putin in ceea ce ma priveste )





0 Comments:

Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]

<< Home